Portail e-Justice européen

Informations concernant l’affaire
- ID national: 190/2005
- État membre: Roumanie
- Nom commun:link
- Type de décision: Autre
- Date de la décision: 04/10/2005
- Juridiction: Inalta Curte de Casatie si Justitie
- Objet:
- Demandeur:
- Défendeur:
- Mots clés:

Articles de la directive

Unfair Contract Terms Directive, Article 6, 1.
Note introductive

Vu l’article 6 de la loi no. 193/2000 sur les clauses abusives dans les contrats conclus entre professionnels et consommateurs (qui transpose l’article 6 alinéa (1) de la Directive 93/13 sur les clauses abusives), la Haute cour de cassation et de justice a jugé que le demandeur n’était pas obligé de payer la valeur du gaz naturel utilisé pendant une certaine période de temps, dû au fait que le non-paiement était fondé sur l’intention du demandeur de compenser une telle valeur avec les montants de garantie illégalement détenus par le défendeur (c’est à dire les garanties détenues en conformité avec la clause contractuelle qui était considérée abusive).
Faits

La personne physique demanderesse a demandé à la cour de condamner le défendeur, une compagnie de gaz, à la reconnecter au réseau de fourniture de gaz naturel et de le compenser pour la quantité de gaz consommée avec le paiement anticipé étant exécuté pendant la période 1994–2000. Le demandeur a aussi demandé que la cour oblige le défendeur de fournir une certaine quantité de gaz naturel pour laquelle il aurait reçu une subvention de l’état pour les années 2002–2003 et des dommages et intérêts de 150,000,000 RON pour le dommage subit.
Par sa décision civile no. 1032 du 24 mai 2004 le Tribunal de Bacau a rejeté la demande mentionnée comme infondée.
La Tribunal de Bacau a motivé sa décision en déterminant que le demandeur a manqué de payer pleinement le gaz naturel fourni et ainsi aucune compensation ne peut être opérée pour des obligations réciproques, et la valeur pour les factures de janvier 2002 à décembre 2002 a été calculée par déduction de la garantie de 732,600 RON.
Après que la décision ait été rendue le demandeur a fait appel. Son appel a été admis par la Cour d’appel de Bacau et par sa décision no. 252 du 16 novembre 2004, et la Cour a obligé le défendeur de connecter le demandeur au réseau de gaz naturel. Cependant, la Cour d’appel a rejeté la demande en dommages et intérêts pour cause du manque de payement de la taxe judiciaire et pour la raison qu’une telle demande n’avait pas été traitée par la première cour.
Les deux parties ont fait un deuxième appel contre la décision mentionnée.
Le demandeur a argumenté que la décision de la Cour d’appel n’est pas légale en ce que concerne les dommages et intérêts et a demandé à la Haute cour de faire droit à la demande de dommages et intérêts.
Le défendeur de l’autre côté a argumenté que la décision appelée n’était pas légale à cause du fait que la conversion d’argent en quantité de gaz naturel livrée ne peut être faite, et le dépôt de garantie était de nature à couvrir les dettes potentielles du débiteur et ce montant est rendu à la fin du contrat ; de plus le contrat ne fourni pas de restitution au débiteur des montants déposé en compensation du gaz fourni.
La Haute cour de cassation et de justice a rejeté le deuxième appel interjeté par le défendeur et admis le deuxième appel interjeté par le demandeur.
Question juridique

(i) Concernant les raisons de la Haute cour de cassation et de justice pour admettre le deuxième appel interjeté par le demandeur, la cour a jugé que la Cour d’appel s’est trompée en ne pas rendant une décision quant aux dommages et intérêts selon le Code de procédure civile et en ce faisant a violé les droits fondamentaux des parties au procès.
(ii) Concernant les raisons de la Haute cour de cassation et de justice pour juger que le deuxième appel du défendeur n’était pas fondé et le rejeter, la cour a jugé que dans le contrat de fourniture de gaz naturel, conclu en conformité avec les dispositions de la Décision gouvernementale no. 942/1995, les cas dans lesquels le fournisseur a le droit de cesser la fourniture étaient disposés, et un tel cas était le non-paiement par le consommateur de gaz.
La Haute cour a aussi jugé que la loi no. 193/2000 sur les clauses abusives dans les contrats conclus entre professionnels et consommateurs disposait dans son article 6 le défaut d’effets d’une telle clause si le contrat pouvait être exécuté encore.
La Haute cour a aussi jugé que le refus du demandeur de payer la valeur du gaz naturel utilisé en l’an 2000 n’était pas fondé sur la mauvaise foi du débiteur, mais sur l’intention du débiteur de compenser la valeur du gaz fourni avec la garantie que le professionnel avait pris par le moyen d’une clause abusive.
Décision

Texte intégral: Texte intégral
Affaires liées

Aucun résultat disponible
Doctrine

Aucun résultat disponible
Résultat

Texte intégral

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4440/2005 Dosar nr. 190/2005

Şedinţa publică de la 4 octombrie 2005

Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.M., a chemat în judecată pe pârâta SC D.N. SA Târgu-Mureş, filiala Bacău şi a solicitat rebranşarea la reţeaua stradală pentru furnizarea gazelor naturale şi compensarea cantităţii de gaze consumate cu achitarea anticipată efectuată în perioada 1994-2000.
Completând acţiunea, reclamantul solicită obligarea pârâtei să-i furnizeze cantitatea de 4.200 mc. dar şi 2.000 mc. pentru care ar fi primit subvenţii de la stat pe anii 2002-2003 dar şi despăgubiri în valoare de 150.000.000 lei pentru pagubele produse.
Prin sentinţa civilă nr. 1032 din 24 mai 2004, Tribunalul Bacău a respins ca nefondată cererea.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a respectat obligaţiile contractuale de plată integrală a gazelor naturale furnizate aşa încât nu poate opera nici compensaţia unor datorii reciproce, iar valoarea facturilor din perioada ianuarie 2002-decembrie 2002 a fost calculată scăzându-se garanţia de 732.600 lei.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 252 din 16 noiembrie 2004, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa atacată şi admiţând acţiunea a obligat pe pârâtă să rebranşeze pe reclamant la reţeaua de furnizare a gazului metan.
Decizia nr. 281 din 16 decembrie 2004 de completare a dispozitivului deciziei susmenţionate prin care apelantul a solicitat instanţei să se pronunţe asupra capătului de cerere privind despăgubirile, a fost respins, curtea de apel considerând că cererea nu a fost timbrată, nu a fost reiterată în concluziile pe fondul cauzei şi nici nu a fost soluţionată de instanţa de fond.
Împotriva deciziilor astfel pronunţate reclamantul a declarat recurs susţinând că acţiunea sa deşi a fost admisă instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii privind despăgubirile, iar motivaţia privind netimbrarea şi faptul că nu a fost reiterată nu este legală în raport cu art. 15 lit. g) şi 24 lit. g) din Legea 146/1997.
Pârâta, în recursul declarat critică decizia atacată pentru încălcarea sau aplicarea greşită a legii în sensul că nu se poate realiza nici un fel de convertire a sumelor de bani în cantităţi de gaze naturale livrate, garanţia depusă fiind de natură să acopere eventualele datorii ale beneficiarilor şi se restituie la încetarea contractului, iar contractul nu prevede restituirea către abonat a sumelor depuse anticipat prin compensare cu cantitatea de gaz furnizată.
Pe de altă parte instanţa nu a observat că factura din 30 ianuarie 2004 are scăzută suma de 732.600 lei, hotărârea întemeindu-se pe o greşeală de apreciere a probelor.
Recursul reclamantului este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Prin cererea de apel formulată, reclamantul a criticat hotărârea instanţei de fond considerând netemeinicia acesteia prin respingerea cererii de rebranşare la reţeaua stradală, de compensare a datoriilor pe care societatea pârâtă le are şi de acordare a daunelor solicitate.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere prin decizia nr. 252 din 16 noiembrie 2004 şi a pronunţat o altă decizia nr. 281 din 16 decembrie 2004 contrar dispoziţiilor art. 281 şi 2811 C. proc. civ., prin care cererea de completare a dispozitivului a fost respinsă.
Caracterul devolutiv al apelului obligă instanţele să analizeze atât legalitatea cât şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti supuse acestei căi de atac.
De aceea curtea de apel trebuia să sesizeze că atât la instanţa de fond cât şi la cea de apel nu a fost calculată taxa de timbru pentru capătul de cerere privind despăgubirile şi nu s-a pus în discuţie cuantumul taxei de timbru la care apelantul reclamant era obligat, încălcându-se astfel un drept fundamental al părţilor în procesul civil.
Nici faptul că nu a fost reiterată în concluziile pe fond cererea privind despăgubirile nu justifică soluţia pronunţată cât timp apelul declarat a antamat şi acest capăt de acţiune.
Recursul pârâtei este nefondat şi va fi respins.
Prin contractul de furnizarea gazelor naturale, încheiat sub incidenţa H.G. nr. 942/1995, erau prevăzute situaţiile în care furnizorul avea dreptul să sisteze livrarea (art. 4.2), iar una dintre acestea o constituia neplata consumului de gaze. Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, prevedea prin dispoziţiile art. 6, lipsa efectelor acestora în condiţiile în care contractul se mai poate derula.
Aplicarea în timp a dispoziţiilor legii a determinat susţinerea judicioasă a deciziei curţii de apel. Într-adevăr, refuzul plăţii contravalorii gazelor naturale consumate în anul 2000, nu s-a datorat relei credinţe a debitorului ci dorinţei acestuia de a compensa valoarea gazelor livrate cu garanţiile pe care comerciantul, printr-o clauză abuzivă, le percepea.
În privinţa motivului prevăzut de pct. 10 al art. 304, prin abrogarea expresă dispusă prin Legea nr. 219/2005 analiza acestuia nu mai este pertinentă.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul reclamantului, va casa deciziile nr. 252 din 16 noiembrie 2004 şi art. 281 din 16 decembrie 2004, pronunţate de Curtea de Apel Bacău şi va trimite cauza spre rejudecare, sub aspectul capătului de cerere privind despăgubirile, aceleiaşi instanţe de apel şi va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 252 din 16 noiembrie 2004 a aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul S.M.
Casează decizia nr. 252 din 16 noiembrie 2004 şi decizia nr. 281/2004 din 16 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi trimite cauza spre rejudecare în ce priveşte daunele solicitate de reclamant, aceleiaşi instanţe.
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.N. SA, filiala Bacău, împotriva deciziei nr. 252 din 16 noiembrie 2004 a aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2005.

Jurisprudence

Texte intégral